ACTUL I

Un poet cutreieră prin noapte în căutarea idealului său. O muză, văzându-i disperarea și chinurile creației, aprinde lumânările, care-i iluminează Poetului calea către Stela – primadona teatrului.
Fermecat, Hoffmann se îndreaptă spre ea, dar Stela, la rândul său, se îndepărtează  în direcția  scenei în compania lui Lindorf, protectorului său bogat.  
Dintr-o dată, apare o ceată gălăgioasă de petrecăreți aghesmuiți, care îi taie calea lui Hoffmann spre Stela. Ei îl îndeamnă să petreacă cu ei, dar, gândurile acestuia sunt departe. Gândul Poetului stă doar la obiectul pasiunii sale.  
Lindorf își face apariția.  Prin toate mijloacele își demonstrează superioritatea asupra poetului amorezat. Protectorul Stelei este bogat, plin de sine și are trecere la femei. Vexat până la culme, Hoffmann în replică aruncă insulte pline de sarcasm, luând în derâdere urâțenia oponentului său în vârstă. Sclipirile sale sunt apreciate de publicul spectator. Însă, la un moment dat, gândurile iar îi zboară spre idealul său. Copertina se întredeschide și apare Stela. Primadona teatrului tronează asupra admiratorilor, dar, totuși, pleacă acompaniată de Lindorf. La rândul său, Hoffmann, copleșit de autoironie amară, continuă să joace teatru, numai că de data aceasta el este obiectul propriilor insulte. Dorind să-și uite amarul, de data aceasta poetul devine cel mai activ membru al chefliilor și, într-un final, cade fără simțuri. Încet-încet, gloata se împrăștie.  
Apare Muza. Îl ogoiește pe Poet, și îl trezește la o nouă viață, apoi, îl conduce într-o lume de poveste. Hoffmann nimerește într-o grădină fermecată, populată cu ființe care sunt pe jumătate oameni, pe jumătate păpuși.
Poetul este vrăjit de această lume minunată a jucăriilor. Apare, din senin, Coppelius – creatorul genial al jucăriilor mecanice. O prezintă  pe Olympia  – noua sa creație.  
Publicul intrigat așteaptă cu nerăbdare spectacolul. Se deschid ușile casei de păpuși și apare Olympia. Hoffmann se îndrăgostește lulea de aceasta. Coppelius îndepărtează publicul spectator pentru ai lăsa pe Hoffmann și Olympia în singurătate. El, însă, rămâne să-i urmărească. Hoffmann își declară dragostea pentru ea și, neprimind un refuz, se încredințează în faptul că sentimentul său este reciproc. Locuitorii lumii de poveste reapar învârtindu-se în dans.  Hoffmann se află în al șaptelea cer de fericire, dar, Olympia începe să se poarte straniu și agresiv.  Coppelius încearcă să o îndepărteze, înțelegând că mecanismul ei s-a defectat. Dar, păpușa nu se supune creatorului său. Atunci, Coppelius, într-un acces de furie, o dezmembrează de față cu Poetul bulversat. Hoffmann înțelege că era amorezat de o păpușă.  

ACTUL II

Muza îl conduce pe Hoffmann într-o nouă poveste, unde evenimentele se petrec în teatrul doctorului Miracle. Pe scenă se fac repetiții pentru un nou spectacol. Antonia, noua primadonă, iubita poetului, joacă rolul principal. Prestația ei triumfală este întreruptă de apariția doctorului Miracle, care este nemulțumit de prezența lui Hoffmann. Îi ordonă să părăsească incinta teatrului. Între timp, își face prezența Kleinz Zack, un bătrân urât, dar doldora de bani. Este bine cunoscut artistelor teatrului, pentru că banii din buzunarul său gros, nu odată le-au înmuiat inimile. Doar Antonia, tânără și naivă, nu simte ce pericol o paște în persoana galantului ”filantrop”. Și anume asupra ei cade ochiul bătrânului. Doctorul Miracle propune ca cei doi să se cunoască mai îndeaproape. Atunci când curtoazia de societate înaltă a făcut loc avansurilor deocheate, Antonia îl depărtează pe bătrân și fuge din incinta teatrului. Însă, doctorul Miracle o oprește și o întoarce cu forța înapoi pe scenă. Muștruluind fără milă tânăra actriță, el o obliga să danseze, întru totul supunând-o propriei sale voințe și dorințelor lui Kleinz Zack. Sleită de puteri, cade fără simțire. Toată lumea pleacă. Hoffmann se întoarce în taină la teatru. Văzând-o pe Antonia în halul în care era, o convinge să părăsească viața de teatru. Își dă seama că această lume, care i s-a părut la început atât de atrăgătoare, o duce pe iubita sa la pierzanie.  Antonia este debusolată, îi este greu să zică adio visurilor sale pentru faimă, dar, totuși, iubirea și încrederea în Hoffmann, o conving să facă acest pas.  Ea consimte să plece cu iubitul său.  
Se întoarce doctorul Miracle. Hoffmann și Antonia îl informează despre decizia lor de a părăsi viața de teatru.
În mod surprinzător, doctorul Miracle primește această veste cu calm și le permite să plece în pace. În taină, Antonia se întoarce la teatru. Ea trebuie să-și ia rămas bun de la scenă. Pentru ultima oară urcă  pe schela scenei, se învârte într-un dans de rămas bun și trage copertina după ea.  Îi apare în față fantoma mamei sale, o artistă renumită, care a murit puțin după ce Antonia s-a născut.  
Întorcându-se, doctorul Miracle o ispitește pe Antonia cu vise despre viața pe scenă. Copertina teatrului se deschide din nou, se joacă un spectacol minunat. Mama Antoniei, precum un luceafăr, strălucește în rolul principal. Aceasta o ademenește. Nefiind în stare să reziste acestei chemări, Antonia iarăși se îndreaptă spre scenă, uitând totul. Extaziată, se lasă vrăjită de dans. Dintr-o dată, lumea fermecată, în care domnește Antonia, își arată fața sa urâcioasă. Feții frumoși se transformă în copii ale boșorogului Kleinz. Aceștia o chinuiesc pe fata care și-a pierdut mințile de frică, nepermițându-i să scape din strânsoare. Antonia moare pe scenă, aidoma mamei sale. Hoffmann, căutând-o peste tot, o găsește fără suflare ... Doctorul Miracle conduce galant fantoma mamei și privește detașat cum Hoffmann suferă. Însă, Muza nu-l părăsește pe Hoffmann.  

ACTUL III

Muza îl duce pe Hoffmann la Veneția, la un nocturn bal mascat. În centrul atenției se află Giulietta – o curtezană seducătoare. Ea încearcă să capteze atenția lui Hoffmann. Însă, poetului nu îi mai sunt interesante visele deșarte. Are inima frântă și nu mai dorește să dea unei singure femei inima sa. Hoffmann face cunoștință cu Giulietta, dar, o părăsește, în compania unor curtezane.  
Apare Dapertutto – proxenetul Giuliettei. Îi ordonă fetei să-l seducă pe poet și să-i fure reflecția din oglindă. Drept răsplată, va primi un diamant. Giulietta nu poate refuza doleanțele stăpânului său. Poetul nu este capabil să reziste farmecelor ei.  
Înfruptând pe îndelete din îmbrățișările pline de pasiune ale curtezanei, Hoffmann, spre surprinderea sa, constată că oamenii din juru-i nu mai au fețe. Gândul că și el și-a pierdut oglindirea îl îngrozește. Dapertutto zboară deasupra orașului fără față, precum un Diavol. Giulietta, aidoma unei stafii, îl ademenește pe Hoffmann, ba apărând, ba dispărând. Totul în jur își pierde forma, ca și cum s-ar cufunda în apele canalelor.  
Rămân doar Giulietta, Hoffmann și Dapertutto.  Poetul fuge după iubita care se îndepărtează, dar în cale-i apare Dapertutto. Se încinge o luptă și poetul își omoară oponentul. În timp ce Hoffman o căuta pe Giulietta, ea se apropie de Dapertutto, care se ridică, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, și ambii se îndepărtează. Hoffmann nu poate crede propriilor săi ochi. Inima sa iar e frântă.  
Muza încearcă să-l aline pe Hoffmann. Dar, toate eforturile sunt în zadar. Este întrutotul dezamăgit în dragoste. Și Muza îl părăsește.
Se aprind luminile și Hoffmann se găsește în mijlocul unui public exaltat, care-l laudă. Hoffmann se simte din nou plin de vigoare și putere. Însă, prezența Stelei îl scoate iarăși din echilibru. Din nou, este  inaccesibilă poetului. Lindorf îi propune Stelei să meargă cu el și ea acceptă. Publicul spectator se disipează cu voioșie.  
Poetul rămâne de unul singur. Privește atent în oglindă și vede cum 3 reflecții ale sale se perindă, pe rând Muza, Stela și Lindorf. Împreună – sunt parte integră a poetului, care mereu îl vor acompania pe drumul creației. Toate personajele poveștilor se perindă în val-vârtejul dansului, în centrul căruia se află Poetul.